marți, 15 martie 2011

cum a murit Alex

Din noiembrie si pana acum n-am mai putut scrie nimic. Moartea lui Alex m-a coplesit , mi-a anihilat si mie fiinta, m-a zguduit pur si simplu. Poate n-ar fi trebuit sa ma las covarsita de o asa traire, cu atat mai mult cu cat imi propusesem sa scriu si sa spun tuturor despre imprejurarile in care a murit Alex. Fac asta acum, cand sunt mai linistita si ma gandesc ca poate nu e prea tarziu.
Intamplarile ce urmeaza au fost povestite de mama lui Alex, care nu l-a parasit nicio clipa.
Medicii din Iasi i-au intrerupt tratamentul pentru cancer, spunand ca nu se mai poate face nimic. Il mai tineau in spital doar cu tratament paleativ, care-i mai alina cate o durere. Ajunsese o mana de om, nu mai avea putere nici sa ridice capul din piept, vorbea cu greutate si respira doar cu ajutorul aparatului de oxigen. Ochii insa ii ramasesera extrem de vii, parca mai mari ca inainte. Vazandu-l in starea asta, preotul duhovnic i-a adus la spital moastele Sfantului Nectarie de la biserica din oras si i-a citit Acatistul Sfantului. Obosit, pentru ca nu mai putuse sa doarma de doua saptamani, Alex si-a asezat capul pe racla cu sfintele moaste si, in timp ce preotul citea, a adormit. S-a trezit la sfarsitul Acatistului, parca mai intarit, chiar a reusit sa zambeasca si i-a spus mamei ca neaparat trebuie sa mearga la Cluj. Acolo vorbisera parintii cu niste medici care au fost de acord sa-l preia si sa-i mai administreze un tratament. " Daca Dumnezeu mi-a inchis celelalte portite si mi-a deschis-o pe asta, trebuie sa incerc..." a mai spus el. Din pacate, medicii din Iasi nu i-au dat drumul prea usor, zicand ca nu-si iau raspunderea asta, ca poate muri oricand si ei vor trebui sa raspunda. Dupa mai multe tergiversari, au fost de acord, iar Alex a reusit sa plece la Cluj, cu o ambulanta urmata de masina parintilor. La Cluj, a mai trait o saptamana. In duminica mortii , povesteste mama, a cerut sa i se dea anafura, dupa care a mancat ceva si s-a uitat la televizor. La un moment dat, a chemat-o pe mama care se afla in capela spitalului:" Vino repede" , i-a spus la telefon. Mama a lasat slujba si a alergat la Alex care era vegheat de tatal lui. " M-am dus la el, spune mama, si mi-a zis ca se simte obosit, o sa doarma putin , iar noi, parintii lui sa nu plecam de acolo. Bine, nu plecam nicaieri, dormi linistit. In momentul acela la fereastra au aparut sase porumbei care se uitau atent in camera; nu pareau deloc fricosi, parca asteptau ceva. Alex continua sa se uita la televizor. Deodata a clipit de mai multe ori, a strans-o pe mama tare de mana si s-a adresat tatalui "Uite, tata, incep sa-mi creasca aripi...."Unde, tata? l-a intrebat uimit tatal sau. Aici, la umeri...a zis Alex. Si le poti misca, intreaba tatal crezand ca baiatul delireaza. Da...
Dar la televizor ce vez
i, a intervenit mama, vrand sa se convinga ca Alex mai era lucid. Baiatul a spus ce era la televizor.Dar eu cu ce sunt imbracata? a mai incercat ea. Cu o bluza alba, a zambit Alex si apoi a revenit la aripile lui. Uite, pot sa le misc, le vezi, tata? " Bine, bine, a suspinat tatal, acum ai zis ca te odihnesti, ai sa le misti mai tarziu. "Bine, atunci le strang si ma odihnesc". In acel moment a batut la usa si a intrat imediat o femeie care intreba daca are cineva nevoie de carti, pentru ca ea vindea. Femeia a inaintat pana in mijlocul salonului, fiind urmata de un preot. Erau sot si sotie si umblau din salon in salon trimisi de o fundatie umanitara. " Nu mai avem nevoie de nimic, parinte, i-a raspuns mama. Doar sa citesti o rugaciune pentru baiat". Preotul a spus ca nu are cartea de rugaciuni, insa mama avea o astfel de carte la ea, i-a dat-o parintelui , acesta s-a apropiat de Alex si a inceput sa citeasca rugaciunile. Pe masura ce citea, Alex se stingea, respirand din ce in ce mai putin. Deodata a oftat, a strans-o pe mama de mana si a murit. " Copilul acesta a fost un sfant", a zis preotul care a inchis cartea i-a sarutat fruntea si mainile lui Alex si a plecat.

Acestea au fost imprejurarile in care s-a stins Alex, si le-am povestit asa cum mi le-a relatat mama lui.

Un comentariu:

  1. Doamne, Maura, ai povestit atat de frumos,fara sa acuzi si fara sa intrebi de ce... Da, e normal sa te marcheze soarta unui asemenea OM. Dar ce minune ca el a existat! Si ce bucurie ca l-ai cunoscut! Bucura-te ca ai avut acest privilegiu. E bine ca ti-ai plans durerea, chiar daca a durat cam mult. E mai bine sa treci prin ea, prin durere, decat sa o ascunzi undeva in adancul sufletului si sa te prefaci ca ea nu exista. Iti multumesc ca ne-ai impartasit si noua minunea existentei lui Alex. Domnul sa il odihneasca cu sfintii sai!

    RăspundețiȘtergere