cum a murit Alex

Din noiembrie si pana acum n-am mai putut scrie nimic. Moartea lui Alex m-a coplesit , mi-a anihilat si mie fiinta, m-a zguduit pur si simplu. Poate n-ar fi trebuit sa ma las covarsita de o asa traire, cu atat mai mult cu cat imi propusesem sa scriu si sa spun tuturor despre imprejurarile in care a murit Alex. Fac asta acum, cand sunt mai linistita si ma gandesc ca poate nu e prea tarziu.
Intamplarile ce urmeaza au fost povestite de mama lui Alex, care nu l-a parasit nicio clipa.
Medicii din Iasi i-au intrerupt tratamentul pentru cancer, spunand ca nu se mai poate face nimic. Il mai tineau in spital doar cu tratament paleativ, care-i mai alina cate o durere. Ajunsese o mana de om, nu mai avea putere nici sa ridice capul din piept, vorbea cu greutate si respira doar cu ajutorul aparatului de oxigen. Ochii insa ii ramasesera extrem de vii, parca mai mari ca inainte. Vazandu-l in starea asta, preotul duhovnic i-a adus la spital moastele Sfantului Nectarie de la biserica din oras si i-a citit Acatistul Sfantului. Obosit, pentru ca nu mai putuse sa doarma de doua saptamani, Alex si-a asezat capul pe racla cu sfintele moaste si, in timp ce preotul citea, a adormit. S-a trezit la sfarsitul Acatistului, parca mai intarit, chiar a reusit sa zambeasca si i-a spus mamei ca neaparat trebuie sa mearga la Cluj. Acolo vorbisera parintii cu niste medici care au fost de acord sa-l preia si sa-i mai administreze un tratament. " Daca Dumnezeu mi-a inchis celelalte portite si mi-a deschis-o pe asta, trebuie sa incerc..." a mai spus el. Din pacate, medicii din Iasi nu i-au dat drumul prea usor, zicand ca nu-si iau raspunderea asta, ca poate muri oricand si ei vor trebui sa raspunda. Dupa mai multe tergiversari, au fost de acord, iar Alex a reusit sa plece la Cluj, cu o ambulanta urmata de masina parintilor. La Cluj, a mai trait o saptamana. In duminica mortii , povesteste mama, a cerut sa i se dea anafura, dupa care a mancat ceva si s-a uitat la televizor. La un moment dat, a chemat-o pe mama care se afla in capela spitalului:" Vino repede" , i-a spus la telefon. Mama a lasat slujba si a alergat la Alex care era vegheat de tatal lui. " M-am dus la el, spune mama, si mi-a zis ca se simte obosit, o sa doarma putin , iar noi, parintii lui sa nu plecam de acolo. Bine, nu plecam nicaieri, dormi linistit. In momentul acela la fereastra au aparut sase porumbei care se uitau atent in camera; nu pareau deloc fricosi, parca asteptau ceva. Alex continua sa se uita la televizor. Deodata a clipit de mai multe ori, a strans-o pe mama tare de mana si s-a adresat tatalui "Uite, tata, incep sa-mi creasca aripi...."Unde, tata? l-a intrebat uimit tatal sau. Aici, la umeri...a zis Alex. Si le poti misca, intreaba tatal crezand ca baiatul delireaza. Da...
Dar la televizor ce vezi, a intervenit mama, vrand sa se convinga ca Alex mai era lucid. Baiatul a spus ce era la televizor.Dar eu cu ce sunt imbracata? a mai incercat ea. Cu o bluza alba, a zambit Alex si apoi a revenit la aripile lui. Uite, pot sa le misc, le vezi, tata? " Bine, bine, a suspinat tatal, acum ai zis ca te odihnesti, ai sa le misti mai tarziu. "Bine, atunci le strang si ma odihnesc". In acel moment a batut la usa si a intrat imediat o femeie care intreba daca are cineva nevoie de carti, pentru ca ea vindea. Femeia a inaintat pana in mijlocul salonului, fiind urmata de un preot. Erau sot si sotie si umblau din salon in salon trimisi de o fundatie umanitara. " Nu mai avem nevoie de nimic, parinte, i-a raspuns mama. Doar sa citesti o rugaciune pentru baiat". Preotul a spus ca nu are cartea de rugaciuni, insa mama avea o astfel de carte la ea, i-a dat-o parintelui , acesta s-a apropiat de Alex si a inceput sa citeasca rugaciunile. Pe masura ce citea, Alex se stingea, respirand din ce in ce mai putin. Deodata a oftat, a strans-o pe mama de mana si a murit. " Copilul acesta a fost un sfant", a zis preotul care a inchis cartea i-a sarutat fruntea si mainile lui Alex si a plecat.
Acestea au fost imprejurarile in care s-a stins Alex, si le-am povestit asa cum mi le-a relatat mama lui.

Alex a murit. Dupa doi ani de chin, s-a stins ca si cum n-ar fi fost. Un baiat ca bradul...un adolescent frumos, inteligent si inimos a plecat la Dumnezeu intr-o duminica de noiembrie. Despre boala lui spunea ca l-a atacat in doua reprize; prima a castigat-o el, dupa operatia din Germania. Pe a doua insa...si aici nu mai termina propozitia. Tinea foarte mult la ai lui; spunea ca ii e mila de parinti si ca de asta plange. Tinea foarte mult si la noi, colegii si prietenii lui. Ne privea pe fiecare cu mult drag, cu ochii verzi sclipind de voiosie. Acum se odihneste in sicriu , cu un zambet usor pe buze, ca si cum ar fi adormit si ar visa frumos. Vin de la el acum si inca nu-mi pot sterge din minte cele petrecute acolo: Alex in sicriu, bunica lui strigand indurerata " Scoala, Alex , puiul bunicii" si toata clasa plangand fara oprire. Il vor inmormanta joi. Iar dupa aceea nici macar nu-l vom mai putea vedea... E parca un lucru ireal, nu i se putea intampla asta tocmai lui, parca mai astept sa -l vad venind spre noi si spunand o gluma sau luandu-ne pe dupa gat. E atat de cumplit de trist ...

De ce?

Alex e din nou bolnav. Am fost am fost sa-l vad la spital si mi s-a rupt sufletul in mii de bucati: slab, numai piele si os, cu tubul de oxigen in nas, cu picioarele umflate... bietul de el! Nu are nimeni cum sa-l mai ajute!Vorbeste greu, abia respirand. Si totusi, nu are decat 17 ani! E nedrept... Nici n-a avut timp sa stie ce e viata, iar acum trebuie sa renunte la ea!Cui sa ceri un raspuns?

O veste buna!

Alex, prietenul meu cu cancer osos, s-a operat in Germania. Am stat cu sufletul la gura, asteptand rezultatele. Se pare ca sunt bune. Nu vreau sa ma autoiluzionez, insa poate il mai lasa Dumnezeu pe pamant. Abia a implinit 16 ani..LA MULTI ANI, CURAJOSULE!

Mulţumiri din inimă

Mulţumesc tuturor celor care au postat cuvinte de încurajare şi susţinere pe blogul meu. Am simţit că au fost scrise cu toată dragostea şi asta a contat foarte mult pentru mine. Încă o dată MULŢUMESC!

Părinţii, repetenţi la educaţia copiilor

articol preluat
Specialiştii în neuropsihiatrie arată că majoritatea copiilor şi adolescenţilor care au tentative de sinucidere au probleme emoţionale şi nu dispun de un suport familial adecvat. „Copilul care vrea să se sinucidă face acest lucru sub efectul unui impuls de moment, fără să ştie de ce l-a făcut. În majoritatea cazurilor de tentativă de suicid pe care le-am întâlnit, copiii acţionau la primul impuls sau aveau labilitate emoţională", arată Elena Brănaru, medic primar neuropsihiatru şi coordonatorul Centrului de prevenire a tentativelor de suicid la copii şi adolescenţi de la Spitalul „Prof. Dr. Alexandru Obregia", din Bucureşti.
Specialistul afirmă că mulţi dintre copii se tem să spună acasă că au luat o notă proastă, pentru că părinţii nu înţeleg acest lucru.
„Românii îşi educă copiii prin reprimarea sentimentelor şi comportamentelor, ceea ce îl fac pe copil să prindă frică de ei şi să nu mai comunice. Dar acest model trebuie regândit pentru că, dacă cel mic are sentimentul că poate să spună orice, atunci va trece mai uşor peste eşecurile pe care le are la şcoală", a mai spus specialistul. În plus, adolescenţii sunt foarte vulnerabili din cauza schimbărilor rapide de valori din societate.

AM plecat de-acasa

M-am certat cu ai mei.Vreau sa-i fac sa sufere, asa ca nu ma mai intorc vreo cateva zile. Sper ca niciodata... Totuna mi-e daca traiesc sau daca mor. Multi spun ca daca gandesti pozitiv, atragi lucrurile bune in viata ta. E o mare prostie. Daca ar fi asa de simplu atunci toti oamenii ar trebui sa pluteasca de fericire. Viata e de rahat. Scuzati