Nu stim pentru ce ne nastem, nu stim nici cui foloseste moartea noastra. Stim doar ca aparem pe lume uimiti de frumusetea ei si plecam apoi, mirati ca se intampla atat de repede. M-am hotarat sa scriu povestea lui Alex, chiar daca el se impotriveste. Cine stie, poate ca undeva, acolo sus, in lumea oamenilor cu bani, cineva o sa-i intinda o mana de ajutor.
Alex e adolescent. Are 15 ani, un simt al umorului nemaipomenit si un fel de a privi viata direct si sincer. Nu avea nicio boala pana acum doua luni. Il durea doar din cand in cand piciorul, acolo unde se lovise la un meci de fotbal, pe cand era doar in clasa a cincea. Jucau in sala veche de sport a scolii, pentru ca era iarna. Sala era mare, dar nu fusese renovata de foarte mult timp, iar parchetul incepuse sa putrezeasca pe alocuri. Tocmai pe un astfel de loc a calcat in clasa a cincea Alex si aschia desprinsa din parchet i s-a infipt in gamba, putin sub genunchi. Atunci a fost dus imediat la medic, i s-au facut radiografii, i s-a cusut rana. Parea ca se vindecase. Ramasese doar cu o sensibilitate la frig, pe care a suportat-o bine, pana in clasa a noua. Atunci, chiar la inceputul anului, pentru ca se accentuase durerea, un medic i-a recomandat sa faca fizioterapie. A facut. Pana acum doua luni, cand, alarmata ca nu-i mai trecea durerea, mama l-a dus la un alt medic. De aici a inceput calvarul. De la diagnosticul care i-a taiat nemilos toate legaturile cu lumea sa de pana atunci: cancer osos. A lasat scoala, desi ii placea si a inceput citostaticile. Radiografiile erau contradictorii: o data aratau ca tumora scadea, altadata ca nu se produsese nicio schimbare. Solutia a gasit-o un medic de la urgente: operatie in Germania. Iar de aici a inceput cautarea disperata a parintilor, care deja se indatorasera pana peste cap. Unde sa gaseasca 6000 de euro? Sunt oameni pentru care suma aceasta inseamna prea putin. Pentru Alex si pentru parintii lui ar putea insemna insasi viata, caci de cand e el bolnav, parca s-a imbolnavit toata familia.
Povestea dureros de reala a suferintei lui Alex numai el o poate spune. Dar Alex nici nu mai poate sa se ridice din pat. Citostaticile l-au epuizat complet. Asa ca povestea lui am scris-o eu, asa cum o stiu. Ai sa ma ierti, prietene, ca nu am stiut sa fac mai mult pentru tine?