duminică, 29 noiembrie 2009

Mulţumiri din inimă

Mulţumesc tuturor celor care au postat cuvinte de încurajare şi susţinere pe blogul meu. Am simţit că au fost scrise cu toată dragostea şi asta a contat foarte mult pentru mine. Încă o dată MULŢUMESC!

Părinţii, repetenţi la educaţia copiilor

articol preluat
Specialiştii în neuropsihiatrie arată că majoritatea copiilor şi adolescenţilor care au tentative de sinucidere au probleme emoţionale şi nu dispun de un suport familial adecvat. „Copilul care vrea să se sinucidă face acest lucru sub efectul unui impuls de moment, fără să ştie de ce l-a făcut. În majoritatea cazurilor de tentativă de suicid pe care le-am întâlnit, copiii acţionau la primul impuls sau aveau labilitate emoţională", arată Elena Brănaru, medic primar neuropsihiatru şi coordonatorul Centrului de prevenire a tentativelor de suicid la copii şi adolescenţi de la Spitalul „Prof. Dr. Alexandru Obregia", din Bucureşti.
Specialistul afirmă că mulţi dintre copii se tem să spună acasă că au luat o notă proastă, pentru că părinţii nu înţeleg acest lucru.
„Românii îşi educă copiii prin reprimarea sentimentelor şi comportamentelor, ceea ce îl fac pe copil să prindă frică de ei şi să nu mai comunice. Dar acest model trebuie regândit pentru că, dacă cel mic are sentimentul că poate să spună orice, atunci va trece mai uşor peste eşecurile pe care le are la şcoală", a mai spus specialistul. În plus, adolescenţii sunt foarte vulnerabili din cauza schimbărilor rapide de valori din societate.

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

AM plecat de-acasa

M-am certat cu ai mei.Vreau sa-i fac sa sufere, asa ca nu ma mai intorc vreo cateva zile. Sper ca niciodata... Totuna mi-e daca traiesc sau daca mor. Multi spun ca daca gandesti pozitiv, atragi lucrurile bune in viata ta. E o mare prostie. Daca ar fi asa de simplu atunci toti oamenii ar trebui sa pluteasca de fericire. Viata e de rahat. Scuzati

miercuri, 24 iunie 2009

Nu stim pentru ce ne nastem, nu stim nici cui foloseste moartea noastra. Stim doar ca aparem pe lume uimiti de frumusetea ei si plecam apoi, mirati ca se intampla atat de repede. M-am hotarat sa scriu povestea lui Alex, chiar daca el se impotriveste. Cine stie, poate ca undeva, acolo sus, in lumea oamenilor cu bani, cineva o sa-i intinda o mana de ajutor.
Alex e adolescent. Are 15 ani, un simt al umorului nemaipomenit si un fel de a privi viata direct si sincer. Nu avea nicio boala pana acum doua luni. Il durea doar din cand in cand piciorul, acolo unde se lovise la un meci de fotbal, pe cand era doar in clasa a cincea. Jucau in sala veche de sport a scolii, pentru ca era iarna. Sala era mare, dar nu fusese renovata de foarte mult timp, iar parchetul incepuse sa putrezeasca pe alocuri. Tocmai pe un astfel de loc a calcat in clasa a cincea Alex si aschia desprinsa din parchet i s-a infipt in gamba, putin sub genunchi. Atunci a fost dus imediat la medic, i s-au facut radiografii, i s-a cusut rana. Parea ca se vindecase. Ramasese doar cu o sensibilitate la frig, pe care a suportat-o bine, pana in clasa a noua. Atunci, chiar la inceputul anului, pentru ca se accentuase durerea, un medic i-a recomandat sa faca fizioterapie. A facut. Pana acum doua luni, cand, alarmata ca nu-i mai trecea durerea, mama l-a dus la un alt medic. De aici a inceput calvarul. De la diagnosticul care i-a taiat nemilos toate legaturile cu lumea sa de pana atunci: cancer osos. A lasat scoala, desi ii placea si a inceput citostaticile. Radiografiile erau contradictorii: o data aratau ca tumora scadea, altadata ca nu se produsese nicio schimbare. Solutia a gasit-o un medic de la urgente: operatie in Germania. Iar de aici a inceput cautarea disperata a parintilor, care deja se indatorasera pana peste cap. Unde sa gaseasca 6000 de euro? Sunt oameni pentru care suma aceasta inseamna prea putin. Pentru Alex si pentru parintii lui ar putea insemna insasi viata, caci de cand e el bolnav, parca s-a imbolnavit toata familia.
Povestea dureros de reala a suferintei lui Alex numai el o poate spune. Dar Alex nici nu mai poate sa se ridice din pat. Citostaticile l-au epuizat complet. Asa ca povestea lui am scris-o eu, asa cum o stiu. Ai sa ma ierti, prietene, ca nu am stiut sa fac mai mult pentru tine?

miercuri, 10 iunie 2009

Un copil bolnav

Poate ca postarea aceasta nu va starni nicio reactie: va fi vorba doar de un copil care trebuie sa moara. De ce trebuie? E bolnav. Are cancer osos si lumea de prin Romania zice ca nu are scapare. Ar avea o sansa in strainatate. Dar de unde atatia bani ? Ii trebuie 6000 de euro. Parintii au inceput sa vanda deja de prin casa, disperati ca viata fiului lor depinde de niste bani. Ar porni la cerut, insa, usile se cam inchid cand e vorba despre gesturi caritabile. Oricat ar avea, romanul parca vrea mai mult. Se numeste Alex. Are doar 15 ani si, pana sa afle cumplitul diagnostic, avea o pofta nebuna de viata. Acum stie ca trebuie sa moara...

duminică, 1 martie 2009

Citesc in Jurnalul convertirii de Danion Vasile ca si el a avut probleme cu tatal sau: se certau des, aveau dispute pe diferite teme, iar la un moment dat, cand tatal i-a dat o palma, Danion l-a tintuit de dulap. Nu ma asteptam. Il urmaresc pe Danion Vasile, oriunde ar aparea, ma duc la conferintele lui, mi se pare un om interesant. Credeam, insa, inaninte de a citi Jurnalul sau, ca a fost un intelept in privinta relatiei cu ai sai. Sunt un pic dezamagita. Dar, poate ca la varsta asta aiurea a adolescentei toata lumea se revolta contra parintilor...

joi, 19 februarie 2009

Marturiile unui fost satanist

Am gasit acest text pe un blog numit Popas Alternativ. Pentru ca n-am reusit sa las un comentariu, am preferat sa-l copiez si sper sa le fie de folos celor care sunt in cautarea unor raspunsuri.


Nu sunt un oarecare. M-am nascut intr-o familie instarita. Am dus-o bine de cand ma stiu. Parintii mei mi-au oferit tot ce imi puteam dori. Dar se vede ca de soarta ce ne e scrisa nu putem scapa nicicum [Creştinii ştiu că nu există soartă, în înţelesul pe care-l folosesc oamenii din lume. Există Voia lui Dumnezeu (care lucrează prin Pronia Sa) şi voia noastră. Sîntem liberi să ne alegem "soarta" şi să ne asumăm consecinţele]… In urma cu 3 ani in cartierul nostru s-a mutat un tip deosebit. Cel putin asa parea. Un individ care impunea respect prin simpla sa prezenta. Umbla cu o motocicleta Honda.
Niciodata nu-l vazusem mergand cu viteza mica. Era mereu imbracat in haine de piele si avea o alura de dur. Daca undeva era vreo incaierare se amesteca si el, de partea celui mai slab, fireste. Nu mai stiu de unde, dar intr-o zi, cineva i-a gasit o porecla: Baronul. Si i se potrivea de minune. Intr-o zi l-am intalnit la o petrecere data de un amic comun. Am stat de vorba cu el in noaptea aia si m-a impresionat. Imi vorbea de lucruri de care nu auzisem niciodata. Imi spunea ca stramosii nostrii, dacii, erau un popor exceptional, ca exista Binele si Raul dar ca sunt relative, in functie de tabara pe care ti-o alegi, ca Satan nu este personificarea raului si ca asta incearca oamenii Bisericii sa faca din el.
Ca in realitate Satan este unul dintre stapanii Universului care-l ajuta pe om sa se cunoasca pe sine insusi si sa devina constient de fortele care sunt puse in el inca din momentul Creatiei. Ca preotii incearca sa ne stapaneasca, sa ne arunce in ignoranta ca sa nu fim constienti de ceea ce suntem in realitate. L-am intrebat de unde stie atatea si mi-a promis ca ma va lua cu el intr-o zi sa-mi arate…
Ordinul
Asa m-am trezit intr-o sambata cu Baronul la mine la usa. Am plecat cu masina lui pana intr-unul din cartierele rezidentiale ale Bucurestiului, unde am intrat in curtea unei vile foarte mari. De la intrare am fost impresionat de o adevarata desfasurare de forte: oameni de securitate cu caini antrenati, masini de teren. O atmosfera de disciplina cum nu vazusem decat in filme. Dupa ce a coborat din masina, Baronul si-a pus un fel de pelerina neagra, tivita cu o margine rosie, iar pe pelerina era facuta o cruce intoarsa.
Dar el mi-a explicat ca, in realitate, crucea intoarsa este cea a crestinilor si ca, semnul lui Satan reprezinta in realitate o sabie, in pozitia ei normala, simbolizand lupta neobosita a lui pentru a-si proteja supusii. In partea din fata a pelerinei, Baronul mai avea brodat un semn ciudat. Mi-a explicat ca ala arata gradul lui, ca toti cei de acolo se supuneau celor mai mari in grad si ca nimeni nu facea de capul lui nimic. Sincer, structura asta militarizata mi-a inspirat incredere. In interior era o muzica potrivita momentului, care parca te inalta, te facea sa te simti mai mare si mai puternic, in stare sa faci lucruri extraordinare.
La un moment dat a intrat un individ cu parul grizonat, tuns scurt, cu o tinuta impunatoare. Purta o pelerina de culoare visinie si avea aceeasi cruce pe spate - simbolul sabiei. Era unul din maestrii ordinului in care tocmai intrasem.
A inceput sa vorbeasca. Pe masura ce vorbea, simteam in mine un simtamant ciudat. Ne-a spus ca stramosii nostrii, dacii, se inchinau adevaratului stapan al acestui pamant, ca in urma cu peste 2000 de ani, ei purtau pe mana dreapta sau pe frunte simbolul 666, simbol care a fost denaturat pana la ora actuala, si care reprezenta anul celor mai importante reforme politice si religioase. Ne-a spus ca de la noi, de pe teritoriul Romaniei Mari, au plecat toate popoarele care au civilizat lumea antica. Si ca din cauza asta azi, stapanii marilor imperii economice nu vor ca noi sa fim constienti de valoarea noastra ca natiune. Ma simteam altul.
Parca dintr-o data mi se luase o perdea de ceata de pe ochi. Undeva, in mine, clocoteam. Simteam un val de ura urcand din mine. Aveam nevoie de un tel in viata si il gasisem: sa le arat romanilor cine eram noi, in realitate. Apoi a vorbit despre Biblie. A aratat latura violenta a Dumnezeului din Biblie, a Dumnezeului care nu ierta greselile facute. Pe de alta parte, a subliniat caracterul indulgent al lui Satan care recunoaste ca omul este supus greselilor si ca merita o sansa in plus. Ba, mai mult, Satan ofera supusilor sai o serie de alte vieti, menite al ajuta sa-si indrepte greselile, pe cand Dumnezeul Bisericii da o singura viata iar la sfarsit pedepseste. Incet, incet, simteam ca are dreptate. Si imi doream sa aflu cat mai multe despre Satan, cel care se lupta pentru drepturile noastre, ale oamenilor.
Am plecat de la intalnire foarte entuziasmat. Acasa mi-am facut in camera mea un altar la care ma inchinam in fiecare noapte lui Satan. De ce noaptea Pentru ca insasi Biblia spune ca din Intuneric s-a facut Lumina. Ceea ce insemna ca Intunericul cuprindea Lumina in el. De fiecare data cand pronuntan numele, Satan, simteam cum ma cuprind fiori.
Sacrificiul
Pastele anului 1999 a fost deosebit pentru noi, ca organizatie a lui Satan. Am petrecut-o toti intr-o zona de munte, unde se spunea ca se coborau sacerdotii dacilor ca sa prameasca porunci de la stapanul tenebrelor, de la Zamolxis. Am aniversat victoria celor ramasi credinciosi lui Satan, in cumplitul an 1, cand fortele adverse, conduse de Isus, au incercat sa preia conducerea Pamantului.
Pentru ca a indraznit sa se rascoale impotriva stapanului de drept, Isus a fost rastignit iar apostolii lui imprastiati. Insusi marele stapan fusese prezent la crucificare, in norii care au intunecat cerul in acele momente. Si tot el lovise templul iudeilor. Asa ni se spunea. Si ni se mai spunea ca cei care il vor urma pe Satan vor fi mereu protejati de necazuri, de boli si de saracie. De ce sa nu recunosc, toate astea se intamplau. Aveam parte numai de noroc, de unde nici nu ma asteptam. Si nici cu banii nu stateam prost.
Doar ca, la un moment dat, s-a intamplat ceva…Eram intr-un cimitir unde avea loc o ceremonie funebra. Trebuia sa trezim spiritele unor morti in numele lui Satan si sa le tramitem sa pedepseasca niste indivizi, adversari ai ordinului nostru. Am aprins lumanarile, ne-am spus incantarile si am asteptat. Nu stiam exact ce se va intampla, dar aveam incredere in cel care ne conducea. In clipa in care ultimele cuvinte ale ritualului erau rostite, am simtit o rasuflare rece si mi-am pierdut cunostinta. Cand m-am trezit eram pe patul unui spital si o gramada de medici in jurul meu - cativa dintre ei erau adeptii ordinului.
Ma priveau toti cu compatimire si cu invidie in acelasi timp. Atunci am aflatca Satan ma alesese pe mine sa fiu una din uneltele sale. Pentru fiecare lucru cerut trebuia dat ceva Stapanului. De data aceasta, eu fusesem ales sa fiu cel ce da. Nu intelegeam mare lucru. Apoi am vrut sa ma ridic si… am inteles: eram paralizat de la mijloc in jos. Si nimeni nu-si explica ce s-a intamplat. Cei care fusesera cu mine in cimitir spuneau ca am cazut efectiv la un moment dat, fara nici o explicatie. Din punct de vedere clinic eram perfect sanatos.
Crucea “Rastignitului”
Au urmat 9 luni de cosmar in care simseam cum lumea mea se prabusea. Fostii mei colegi ma vizitau din ce in ce mai rar. Ma incurajau spunand ca nu trebuie sa disper, pentru ca eu eram printre cei alesi si ca trebuie sa-i multumesc lui Satan pentru privilegiul de a fi unul dintre oamenii lui. Iar eu ma intrebam de ce avea Satan nevoie de un paralitic, de ce trebuia sa imi ia mie dreptul la o viata normala?
Intr-o zi, cand eram singur trebuia sa ajung la baie. Nu era nimeni sa ma ajute. Am apucat carjele si am dat sa ma ridic. Dupa ce am facut 2 pasi am cazut la pamant. Plangeam de disperare. Ce fusesem si ce ajunsesem… Si atunci s-a intamplat ceva extraordinar. Soarele lumina printre crengile plopilor din fata blocului. Si atunci am vazut… pe perete se vedea o cruce “intoarsa”. Crucea pe care eu o huleam, cea pe care o defaimam si spuneam ca e a “Rastignitului” ce si-a pramit pedeapsa pentru trufia lui, crucea venise la mine. O trimisese la mine, in clipele in care “Stapanul” ma uitase. Am simtit cum din mine iese o flacara. Apoi am lesinat…
Cand m-am trezit eram in pat si ai mei erau pe langa mine. Mama plangea. Nu stiam de ce. Si mi-a spus ca in timpul lesinului, inconstient fiind, imi miscasem degetele de la picioare. Am incercat si atunci si asa era. Mai mult, simteam furnicaturi pe amandoua picioarele. Restul e simplu. In cateva luni mi-am revenit complet. Acum merg pe picioarele mele. Vechii prieteni mi-au intors spatele. Si daca nu o faceau ei, as fi facut-o eu. Iar acum, de cate ori trec pe langa o biserica, intru si aprind o lumanare. Si ma rog pentru toti cei ratacati, asa cum am fost eu. Ma rog ca Dumnezeu sa nu-ti intoarca fata de la ei, asa cum nu si-a intors-o de la mine. AMIN!
sursa

miercuri, 4 februarie 2009


Prin forta lucrurilor, vin in contact cu tot felul de oameni. Imi place sa-i cunosc si sa-i ajut, daca pot. De cele mai multe ori, nu prea pot. Asa mi s-a intamplat acum cateva zile, cand am fost la parastasul mamei si am dat de tanti Luminita. Profesoara de matematica, tanti Luminita a fost sora mamei . Nu stiu cum de i-am castigat increderea, dar m-am trezit cu o confesiune pe care nu o asteptam, cu care nu am stiut ce sa fac. "Spune-mi, Maura, ca tu, poate ii intelegi mai bine, ce-i cu tinerii de azi? Uite, Catalin, la 15 ani ai lui, nu ma mai asculta, nu ma mai respecta, arunca in mine, in mama lui, cu tot felul de lucruri; tipa sa-i dau pace sa-si traiasca viata... Imi face sufletul amar. Nu mai invata nimic, are nota scazuta la purtare... A intrat si intr-un anturaj foarte dubios. Cica e rocker. Umbla toata ziua aiurea, cu lanturi la pantaloni, cu tricouri sataniste pe el, asculta muzica din aia zdruncinata... Din toate felurile de muzica de pe lume, el tocmai asta a ales; cu tipete, cu zgomote aiurea...cu niste clipuri de ti-e frica sa te uiti la ele- capete de morti, sange, cruci intoarse...Mi-a spus ca, daca nu-l las sa faca ce vrea el, ma omoara..." M-am uitat dupa Catalin, varu-meu pe care eu il stiam linistit. Nu era acolo. Era doar tanti Luminita,mama lui, cu lacrimi in ochi, cu sufletul greu, agatandu-se de orice speranta ca lucrurile pot lua o intorsatura buna. Am sfatuit-o sa se roage... Ce-as fi putut spune altceva? De fapt, orice-as fi spus, la cat era ea de amarata, nu cred ca mai conta.

duminică, 1 februarie 2009

Teorie si practica

Sigur, avem nevoie de psihologi! Ca sa ne explice de ce simtim ceea ce simtim, cum se face ca uneori ne vine sa-i strangem de gat pe cei din jurul nostru ori ca sa ne intrebe ce parere avem despre cutare lucru, sa scotoceasca prin viata noastra, pana cand le vine ideea sa dea vina pe parinti pentru tot ceea ce ni se intampla! Confortabil! Esti depresiv? Aha, a strigat mama la tine cand aveai cinci ani...Mai in gluma, mai in serios cred ca psihologii sunt de fapt niste bagatori de seama carora li s-a dat prea multa importanta. Mai cred ca din vina lor a aparut pe un teren bine pregatit curentul emo, care da apa la moara tuturor tinerilor depresivi. Depresivi au existat dintotdeauna, nimeni insa nu s-a gandit, pana de curand, ca vina pentru depresia lor ar purta-o parintii. Si mai cred, cu tot regretul de care sunt in stare acum, ca preotii nu-si fac cum trebuie datoria, nu se implica in viata oamenilor, nu le explica cat este de periculos sa gandesti ca te poti sinucide cand vrei tu, ca ai voie sa traiesti cum iti trece prin cap...


Aflat între două vârste diametral opuse: pubertate şi vârsta adultă, adolescentul este un mozaic din toate punctele de vedere. Predomină însă o serie de trăsături specifice vârstei adulte spre care se îndreaptă. Este vârsta rebelă, când adolescentul iese din universul copilăriei şi se îndreaptă către lumea adultă, dar urmându-şi propriul drum. Începe ruperea de autoritatea familiară şi integrarea în grupul celor asemenea lui. Adolescentul nu se poate rupe încă definitiv de familie, ci doar parţial, el este încă dependent material de aceasta. Apar acum aspiraţiile de viaţă, dar şi primele obstacole serioase cu largi implicaţii asupra viitorului adult. Acestea au rolul de a realiza creşterea gradului de conştientizare. Începe să conştientizeze valoarea notei şi a examenelor care îi pot influenţa viitorul prin posibilitatea / imposibilitatea alegerii unei profesii. Tot acum pot apărea şi atitudini opozante, de refuz, repulsie de învăţătură, de cunoaştere, acte de rebeliune, uneori gratuită motivată doar de dorinţa de a fi altcumva, de a fi împotriva a tot ce înseamnă autoritate, constrângere.

duminică, 25 ianuarie 2009

Dear mama


Am vazut clipul fetelor de la Blaxy. Cutremurator! Cu atat mai mult , cu cat, aproape la fel mi s-a intamplat si mie. Dincolo de faptul ca sunt constienta ca este regie, facuta special ca sa stoarca lacrimi, vreau sa spun ca am plans jumatate de ora, gandindu-ma la MAMA mea. De la moartea ei se implinesc 7 ani. Saptamana viitoare, sambata, ii facem parastasul. Iar eu inca nu pot sa scap de regretul ca nu am stiut sa-i spun vorbe bune. Nu acel "te iubesc", pe care nu l-am rostit niciodata pentru ea; nici macar "mama draga" nu i-am spus... Ci acele vorbe cuminti, de copil ascultator, de om intelegator care as fi vrut sa fiu. Abia cand a plecat, mi-am dat seama cat de mult ar fi ajutat-o pe ea sa-i spun: " da, mama!" Nu ar mai fi fost nevoie sa se lupte si cu incapatanarile mele de adolescenta, nu mioapa, ci oarba de-a dreptul. Avea, saraca, de luptat cu boala, cu saracia, cu neajunsurile unei familii numeroase...Cat m-ar fi costat sa fiu mai atenta cu ea?Ce mai pot face acum?Ma tem ca nu prea multe. Doar sa ma rog ca sufletul ei bun sa ma ierte, de dincolo de moarte!Iarta-ma, MAMA!

duminică, 18 ianuarie 2009

...


Dacă înainte 1989 tinerii îşi manifestau nemulţumirea şi neapartenenţa la sistem prin blugi tăiaţi, părul lung şi muzica rock, adolescenţii de 15, 16 sau 20 de ani şi-au depăşit părinţii şi au găsit alte căi de a-şi manifesta răzvrătirea.Tinerii generaţiei Emo, de la emoţional, au frizuri ciudate, îşi machiază ochii puternic şi poartă piercinguri. Adolescenţii Emo sunt mai degrabă retraşi, introvertiţi şi melancolici, decât răzvrătiţi şi agresivi. "Atâta vreme cât aceste comportamente nu capătă forme deviante, adică delincvente, ei trebuie lăsaţi în pace", explică sociologul Marius Pieleanu. Fie din teribilism, fie din curiozitate, unii copii Emo experimentează senzaţii extreme, cum ar fi tăiatul pe mâini. "La vârsta tânără, frica nu este o componentă socială. Prin consecinţele lipsei acesteia se experimentează astfel de lucruri", a mai spus Pieleanu

vineri, 9 ianuarie 2009

Despre EMO

Emo-Kids
Termenul de “emo” vine de la "emotional" care ne poate duce, eventual, cu gandul la acele persoane ceva mai sensibile, afective, si usor de impresionat.“Emo” este, de fapt, starea pe care persoana ce se considera astfel o are datorita unor deceptii peste care nu a putut trece (in cazul unora) sau datorita simplului fapt ca “filmul a fost prea frumos pentru a se termina astfel” sau a unor versuri “ce deprima” (in cazul altora).Cert este ca aceasta stare nu apare doar de dragul de a fi “emo” ci, dupa cum au demonstrat si unii specialisti in domeniul psihologiei, de pe urma unor traume ce au modificat modul de a gandi, de a actiona.
Scurt istoric al termenului:La inceput (1985-1994) termenul de ‘emo’ era folosit in muzica, acesta fiind un subgen al rockului. Pe parcursul anilor, acest cuvant cunoaste un domeniu vast de intrebuintari.Ascultatorii acestui gen de muzica au devenit ‘emo-kids’, felul in care se imbraca a devenit ‘emo-style’, felul in care se machiaza ‘emo make-up’ si presupun ca modul in care reactioneaza ‘emo-acting’. ‘EMO’ a fost folosit pentru a descrie trupe precum :
Jimmy Eat World
Silverstein
Paramore
The Used
The Get Up Kids
Taking back SundayAcestea au fost etichetate drept emo din diferite motive precum:
ritmul cantecelor
semnificatiile versurilor
modul de a se imbraca sau machia a cantaretilor etc.Multi fani nu sunt deloc de acord cu felul in care idolii lor sunt catalogati, negand cu desavarsire faptul ca acestia ar canta muzica “emo”.Intr-un interviu, chiar Guy Picciotto, intrebat fiind cum se simte precum ‘creatorului genului de muzica emo’, a raspuns: ‘‘Nu recunosc aceasta atributie. Intotdeauna am crezut ca este cel mai retardat termen inventat .Stiu ca toate trupele urasc sa fie astfel etichetate. Se simt ofensati. Dar sincer, consider ca toate trupele din care am facut parte au fost punk-rock. Pentru mine nu are absolut niciun sens.”“Se imbraca exclusiv in negru, refuza orice urma de dragalasenie, sunt teribilisti si le place sa-si picteze unghiile in negru” - asa ar descrie una dintre sutele de definitii din The Urban Dictionary notiunea de Emo Kid.
Cum se identifica un emo-kid /
Modul lui de a se afisa in lume?O alta definitie spune ca emo kid-u` e o mixtura intre un goth kid, un rock kid si un punk kid.Acest individ poate fi recunoscut dupa ochii puternic conturati, coafurile rasta, parul relativ lung sau ciufulit, de culoare neagra, sau, eventual, in combinatii cu unele culori “ce sar in ochi”. Se evidentiaza si prin felul lui de a se imbraca, purtand tot felul de combinatii ciudate de haine pe care oamenii nu le poarta, in general si poarta o geanta lunga tip postas.De multe ori aceste persoane au tendita sa se izoleze, sa se considere inferioare celorlaltor persoane, sa fie aspre cu ele insele, toate acestea, culminand, uneori, cu ganduri sinucigase, foarte rar insa intamplandu-se acest lucruAcesta stare se manifesta in perioada adolescentei, sau perioada critica, asa cum o denumesc specialistii, cand tinerii, incercand sa se regaseasca, au sansa sa se simta frustrati.

marți, 6 ianuarie 2009

Ce?

privesc inceputul de viata noua, cu ochi de copil si cu roua in gene, ma mir de propria-mi viata de propriul meu trup.Sunt miop, caci nu ma vad prea bine.Sunt cam departe de mine insumi. Ce va fi maine?Voi mai fi maine?

sâmbătă, 3 ianuarie 2009

caut

caut ziua de ieri in carul cu fan si acul in ziua de maine
imi caut sufletul dincolo de mine