Am vazut clipul fetelor de la Blaxy. Cutremurator! Cu atat mai mult , cu cat, aproape la fel mi s-a intamplat si mie. Dincolo de faptul ca sunt constienta ca este regie, facuta special ca sa stoarca lacrimi, vreau sa spun ca am plans jumatate de ora, gandindu-ma la MAMA mea. De la moartea ei se implinesc 7 ani. Saptamana viitoare, sambata, ii facem parastasul. Iar eu inca nu pot sa scap de regretul ca nu am stiut sa-i spun vorbe bune. Nu acel "te iubesc", pe care nu l-am rostit niciodata pentru ea; nici macar "mama draga" nu i-am spus... Ci acele vorbe cuminti, de copil ascultator, de om intelegator care as fi vrut sa fiu. Abia cand a plecat, mi-am dat seama cat de mult ar fi ajutat-o pe ea sa-i spun: " da, mama!" Nu ar mai fi fost nevoie sa se lupte si cu incapatanarile mele de adolescenta, nu mioapa, ci oarba de-a dreptul. Avea, saraca, de luptat cu boala, cu saracia, cu neajunsurile unei familii numeroase...Cat m-ar fi costat sa fiu mai atenta cu ea?Ce mai pot face acum?Ma tem ca nu prea multe. Doar sa ma rog ca sufletul ei bun sa ma ierte, de dincolo de moarte!Iarta-ma, MAMA!
